Drept la replica
Replica la raportul Coalitiei
Se apeleaza din nou la minciuni si stupizenii binecunoscute. Daca cea de a doua categorie este mai degraba amuzanta prin prostie, prima categorie este chiar periculoasa si nu denota decat dispretul acestor „civici” pentru cetateni.
Toate initiativele mele legislative sunt publice si pot fi consultate si verificate, la fel si votul meu.
Transformarea PNA in DNA n-a fost ceruta de Uniunea Europeana. U.E. ne-a cerut doar sa avem un parchet anti-coruptie, lucru care s-a realizat inca in timpul guvernarii Nastase, in 2002, fapt evidentiat si apreciat la finalul negocierilor de aderare, in anul 2004. Trecerea P.N.A. ca departament in cadrul Parchetului General a rezultat dintr-o decizie a Curtii Constitutionale. Din Romania. Precizarea e pentru „civici”.
Si acuzatia privind reducerea numarului membrilor CNSAS din 11 la 5, se bazeaza pe o minciuna. Este public proiectul meu de lege prin care propuneam revenirea la proiectul initial al dlui Ticu Dumitrescu, modificat in 2005, caz in care dispareau „din schema” reprezentantul presedintelui Romaniei si cel al primului-ministru. Propunerea mea ca CNSAS sa nu nu mai emita verdicte (decise prin vot!) de politie politica, infierata cu manie proletara de „civici” a fost confirmata tot prinr-o decizie a Curtii Constitutionale.
Nu am cerut limitarea prerogativelor inspectorilor ANI. Amendamentele mele sunt publice si urmaresc doar evitarea unor posibile abuzuri ce ar putea sa submineze credibilitatea si eficienta ANI. De asemenea, am cerut concentrarea activitatii asupra celor cu adevarat bogati. Am cerut ca rezultatele investigatiilor ANI sa fie facute publice doar dupa confirmarea de catre justitie, tot pentru a evita subminarea credibilitatii institutiei.
Replica la raportul IPP
Institutul de Politici Publice a dat publicitatii un raport din care rezulta ca am cheltuit cea mai mare suma alocata biroului parlamentar (situat in jud. Ialomita), in anul 2007, depasind cu peste 33 de milioane plafonul legal. Pun la dispozitia publicului sumele utilizate, astfel cum mi-au fost communicate de catre Senat, din care rezulta ca nu am depasit plafonul legal. Ramane de stabilit cine minte, cu precizarea ca, potrivit legii nu se poate depasi plafonul legal, deoarece sumele alocate sunt decontate si platite in luna urmatoare, eventualele depasiri fiind retinute de la o luna la cealalta. In orice caz, publicarea unor asemenea date in timpul campaniei electorale, nu sunt destinate corectei informari a publicului asa cum pretinde IPP, ci unei lase si ipocrite forme de manipulare electorala.
Serban Nicolae
(Vezi decont_2007); (Vezi Raportul Institutului de Politici Publice)
Am si eu blog. Punct ro
De ceva vreme urmaresc niste musai – uri (termen inventat ad-hoc, in locul fandositului must have) politice, destul de putin utile, dar interesante. Prima chestie pe care am remarcat-o, in grupa aceasta de musai – uri, este legata de afisajul stradal in vreme de campanie. Exista o disperare, bineinteles la cei care isi pot permite, pentru colorarea orasului in culoarea favorita. Afise, bannere, billboarduri, prisme, cearceafuri pe bloc si alte asemenea, cat mai multe, unele langa altele, unele peste altele s.a.m.d. Personal, n-am intalnit inca vreun om care sa marturiseasca credibil ca era indecis, dar s-a hotarat cu cine voteaza dupa ce a vazut mutra unui candidat pe toti stalpii si peretii din oras. Asa cum e firesc, afisajul electoral stradal e menit sa informeze si sa identifice un candidat sau un partid participant la alegeri. Abundenta e perfect inutila. Exista insa si un fenomen interesant. Daca n-ai afisaj stradal sau daca incepi mai tarziu ori e mai saracut, chiar pentru suporterii tai, ceva e in neregula. Nu e bine. De ce n-ai? Mai bine risipa decat saracie. Bineinteles ca asta nu schimba cu nimic intentiile de vot si bineinteles ca n-are pic de relevanta electorala. Dar nu e bine. Cu blogul e cam la fel. Daca n-ai nu e bine. Daca ai, politic nu foloseste prea mult, dar e bine. Asa ca am. Multumesc celor au fost mai incrancenati sa am decat am fost eu sa n-am, precum si celor care s-au ocupat de nasterea micutului.
Sa nu gresesc. Nu vreau sa spun ca blogul e inutil sau ca nu cred in comunicarea internautica. Nu m-a calificat nimeni ca necomunicativ ori taciturn. Dar blogul e un fel de jurnal personal la vedere. Cand oamenii politici isi fac blog, e greu sa crezi ca nu o fac pentru a mai castiga ceva capital electoral. E greu sa crezi ca pe blog se prezinta chiar asa cum sunt in realitate si ca nu cosmetizeaza la maximum, astfel incat sa apara asa cum cred ei ca da bine la popor.
Nu vreau sa fiu, insa, un revolutionar al cauzelor mici. Daca trebuie blog, am blog si aici nu vreau sa schimb nimic, nici in mentalitate, nici in abordare si nici la proceduri. In cauzele cu astfel de miza, conformistul din mine e intotdeauna invingator. Cu alte cuvinte, Toate tastele, sus!