Nicolae Șerban candidatul USL Mehedinți s-a întâlnit cu cetățenii din Izvoul Bârzii si Malovăț.

Nicolae Șerban a fost impresionat de impresionat atât de frumusețea locurilor, de cadrul natural deosebit și de simpatia locuitorilor comunei. Echipa formată din Nicolae Șerban candidat USL Mehedinți pe Colegiul 1, la Senatul României și Petre Daea, candidat USL Mehedinți pe Colegiul 1 la Camera Deputaților au discutat despre problemele comunei Izvorul Bîrzii cu mai mulți cetățeni, din comună dar și din localitățile aferente.Sesizările cele mai importante se referă la lipsa infrastructurii rutiere, la veniturile mici ale pensionarilor din aceste localități, și nevoia unui cadru legislativ și a unor măsuri necesare pentru stimularea și protejarea producătorilor agricoli din zonă.

Problemele mehedințenilor se pot rezolva prin legi, printr-o reprezentare puternică în Senatul României
Nicolae Șerban, candidatul Alianței Social Democreate la Senatul României (USL), pe Colegiul 1, care înseamnă Drobeta Turnu Severin, Orșova Podeni, Cireșu, Godeanu, Bâlvănești, Breznița de Ocol, Șișești, Ilovăț, Ilovița, Malovăț, Izvoru Bârzii, Eșelnița, Dubova și Svinița consideră că problemele mehedințenilor, inclusiv ale autorităților locale și județene se pot rezolva prin realizarea unor acte normative, prin interpelări ale miniștrilor ,și o activitate susținută de loby în favoarea soluționării sesizărilor cetățenilor, inițiate de echipa USL în Parlamentul României. Nicolae Șerban poate fi un reprezentant responsabil și serios al cetățenilor, Echipa USL Mehedinți este formată din oameni puternici, responsabili, deciși să se pună în slujba mehedințenilor , care au demonstrate prin întreaga activitate anterioară și în prezent că au această capacitate, și s-au aflat mereu în slujba cetățenilor.

 

One Comment:

  1. E o dicutie prcliipiana care este interesanta, cel putin pentru mine, asa ca va propun sa o continuam.Eu as face o diferentiere neta intre urmatoarele 2 situatii:1. Cineva care este ales intr-o functie de un anumit electorat, dupa care il paraseste (fie pentru ca are o oportunitate mai buna, fie pentru ca nu a facut nimic si nu vrea sa dea socoteala). Aici cel mai la indemana exemplu este chiar al deputatului al carui contracandidat am fost eu, care pe langa 4 partide in care a fost, a insirat si vreo 5 organizatii diferite (S5, S2, Giurgiu… S6), fara ca la finalul vreunui mandat sa mai vina pentru un bilanz in fata celor care l-au ales.2. Cineva care candideaza si nu este ales, categorie in care o includem si pe doamna Campeanu. Nu cred ca ramai legat de niste obligatii morale fata de un corp electoral care a decis sa aleaga pe altcineva. Personal am ales sa-mi continui activitatea in colegiul in care am candidat in 2008, dar, fara sa intru in detalii asupra motivatiilor personale, am considerat ca este doar decizia mea personala de a continua aici in conditiile in care optiunile majoritare au mers la acel moment intr-o alta directie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *