Despre mine

ÎN LOC DE CV

Sunt născut în București, acum aproape 45 de ani, mai exact, în 5 aprilie 1968. Mai am un frate, Cosmin, care a fost cu vreun an și jumătate mai grăbit ca mine. Tatăl meu, plecat într-o lume mai bună în ianuarie acest an, era născut tot în București. Mama e din Azuga, „Orașul Berii” și s-a căsătorit cu tata în 1964. Anul acesta ar fi împlinit 48 de ani de căsnicie. Tot ce a însemnat vacanță în copilăria și adolescența mea a fost legat de acest orășel de munte, care pe atunci era departe de interesul pe care îl produce astăzi pentru turiști. Doar băutorii de bere știau cu adevărat despre ce e vorba.

Am locuit 25 de ani (fratele meu a plecat ceva mai repede) în apartamentul de două camere din cartierul Vatra Luminoasă în care mama locuiește și acum, „la doi pași” de Stadionul „23 August” (actuala Arenă Națională). Copilăria și vacanțele, au reprezentat expediții destul de dese în „galaxia” bunicilor din Azuga. A trecut ceva timp până să-mi explic de ce un oraș așa mare ca Bucureștiul nu și-a făcut și niște munți ai lui așa cum aveau Azuga, Bușteni și Sinaia.
Timp de 12 ani am învățat la școala care astăzi se numește „Emil Racoviță”. De altfel, majoritatea copiilor din cartier eram împărțiți între această școală și Școala nr. 49. Și nu,    n-am repetat nici un an, ci doar am intrat în clasa I și am mai ieșit după ce-am terminat-o pe a XII-a. Mulțumită acestei școli, până la 14 ani am făcut și înot de performanță. Poate nu e mult, dar m-am simțit întotdeauna extraordinar de legat de bazinul de la „23 August” și de întregul complex. N-am ratat nici un pod sau beci din niciun colț al școlii. E drept că am avut și timp la dispoziție. Când am terminat liceul erau puțini profesori care să fie mai vechi decât mine în școală. Astăzi singurul profesor care a predat în perioada mea de elev este chiar directorul școlii, domnul profesor de istorie Motea. Un om la care nici până azi n-am găsit vreun defect, dar de la care am avut mult de învățat. Domnul profesor a venit în școală când eu eram în clasa a VI-a și și-a ținut prima oră din carieră la clasa mea. Tatălui meu și profesorului Motea le datorez interesul și dragostea pentru istorie.

terminarea clasei I

Adolescența mi-a mărit „spațiul de acțiune”. La șaisprezece ani am început să joc fotbal la juniorii de la Mecanică Fină București, pe atunci o echipă importantă din Divizia B. Terenul era undeva pe malul lacului Pantelimon iar până acolo se ajungea fie cu o linie rapidă, autobuzul 322 de la Foișor, fie cu un tramvaiul 28, pe o singură linie, de la Granitul până la gara Cățelu. Cei mai mulți coechipieri stăteau pe Pantelimon, de pe la blocul „Ambianța” și până pe la cinematograful „Cosmos”. Ca orice adolescent am început să circul prin oraș, adăugând la teritoriul deja cunoscut, alte zone care de atunci îmi sunt foarte familiare – întreg Pantelimonul, Oborul, Ștefan cel Mare, Moșilor, Dimitrov și Republicii, până la Intercontinental. Am descoperit că la cinematografele din centru filmele apar înainte de a ajunge la „Aurora” sau „Munca”. Iar după câte o fată mergeam din Colentina și până pe șoseaua Alexandriei.

Ani de liceu

Ani de liceu

După terminarea liceului, în 1986, m-am angajat la Mecanică Fină – tatăl meu a lucrat aici din 1975 până în 1985 – și apoi am plecat în armată. După armată am lucrat în secția de aparate de măsură și control, într-o echipă ce realiza prototipuri. Revoluția m-a prins ca muncitor la această fabrică. Ieșit cu un mare număr de colegi pe 22 decembrie dimineața, m-am trezit că dirijez coloana către centrul orașului și chiar că o comand în fața barajelor militare de la Ministerul Agriculturii și apoi la intrarea spre strada Onești. Întors la fabrică, am fost chiar timorat de faptul că mi se cerea părerea în aproape tot ce ținea de deciziile din acele zile, de la paza intreprinderii, până la cele mai diverse acțiuni.

la terminarea liceului

La terminarea liceului

                                            

                                             După armată

Chiar de ziua mea, în 1992 am primit înștiințarea de trimitere în șomaj. Activitatea se restrângea și primii vizați erau cei tineri, pe motiv că își vor găsi mai ușor altceva de lucru.

Eram deja student la drept așa că nu am fost foarte afectat. Oricum nu voiam să fac carieră într-o fabrică după facultate.
Am încercat mai multe variante, am lucrat inclusiv „de noapte” într-un bar, iar în februarie 1993 am dat concurs și m-am angajat referent la Ministerul Tineretului și Sportului, la Departamentul pentru tineret. Era un domeniu nou pentru toți, ce oferea multe posibilități. Am acumulat multă experiență în cei patru ani cât am stat acolo, atât în ceea ce privește munca birocratică, în administrație, cât și în privința lucrului cu societatea civilă, cu organisme internaționale – preponderent europene – și cu alte autorități publice.

În 1997 am plecat direct în avocatură. Trei sunt avocații cărora le datorez, în mod deosebit activitatea mea în acest domeniu: Vlad Manoliu, venerabilul meu maestru, intrat în avocatură în 1945, modelul ideal de avocat cu profesionalism, decență și bună-cuviință, doamna Mariana Negoiță, cea care în 1998, m-a angajat colaborator la cabinetul dumneaei și care mă cunoaște de când m-am născut, locuind în același cartier cu părinții mei și domnul Ștefan Roman, unul dintre cei mai buni avocați de drept penal, cel care m-a încurajat să iau dosare complexe și care m-a tratat ca pe un egal. Toți trei sunt nu doar modele de avocați de prestigiu și prestanță, ci și modele comportamentale de excepție de la care am învățat multe despre onestitate, profesionalism, decență și rigoare. Pe maestrul Manoliu l-am pierdut în 2011 (împlinise 91 de ani!), care s-a îmbolnăvit brusc după ce făcuse câteva drumuri cu mașina (la volan!), prin țară.

În anul 2001 președintele României, domnul Ion Iliescu, mi-a oferit o șansă nesperată – postul de consilier de stat pentru probleme juridice. Acest post de demnitar mi-a permis să devin cunoscut în mediile de decizie la cel mai înalt nivel, atât din punct de vedere politic, cât și profesional.

la birou la Cotroceni

La birou la Cotroceni

Ceremonie la Cotrocen

Ceremonie la Cotroceni

Am cunoscut oameni importanți și am acumulat experiențe esențiale vieții și carierei.

Prezentat de Pres Ion Iliescu Sanchitatii

Prezentat de Președintele Ion Iliescu,

Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea

 

Dineu oficial la Moscova

                                                           Dineu oficial la Moscova, cu președinții Iliescu și Putin

Consultări cu partidele la Cotroceni 

Cu campionul Leonard Doroftei

Cu campionul Leonard Doroftei

Cu laureatul Nobel, Ellie Wiesel

Cu laureatul Nobel, Ellie Wiesel

Postul de la Cotroceni a fost unul de mare responsabilitate. Toate actele Președintelui, decretele, erau realizate de departamentul juridic. Am coordonat și Comisia specială privind cercetarea faptelor penale săvârșite de miniștri, iar cazurile „Băsescu – Flota” și „Mureșan – Sunoil” au fost mult timp în prim-planul presei.

În luna iunie a anului 2004 am fost propus de primul ministru Adrian Năstase și numit de președintele Ion Iliescu în funcția de ministru pentru relația cu Parlamentul.

la depunerea juramantului de ministru 2

La depunerea jurământului de ministru, singurul care l-a rostit fără să-l citească

Conferinta de presa la Guvern

Conferință de presă la Guvern

La alegerile din noiembrie 2004 am fost ales senator de Ialomița, din partea P.S.D. și, la instalarea noului Guvern,  am devenit chestor al Senatului. Din septembrie 2005 și până în aprilie 2006 am fost și europarlamentar, observator la Parlamentul European. A fost, indiscutabil, o mare șansă pentru acumularea de experiență. Mi-am dat demisia, considerând că opt luni sunt suficiente pentru a înțelege reperele de bază ale funcționării acestei instituții și am preferat să încerc să devin acasă un senator important între 137 de senatori, decât să fiu un anonim între circa 750 de europarlamentari. Rămân cu satisfacția de a fi primul parlamentar român a cărui propunere a fost inclusă într-o Rezoluție a Rarlamentului European. Am fost membru a Comisiei de Afaceri Constituționale.

După demisia de la Parlamentul European am devenit viceliderul celui mai mare grup senatorial, P.S.D. și vicepreședintele comisiei juridice a Senatului. Mi-am pus semnătura pe 38 de proiecte de lege și circa jumătate au devenit legi, chiar dacă eram senator al Opoziției. Am luat cuvântul în plen de câteva sute de ori.
Această carieră publică mi-a oferit o mare satisfacție. Nu am devenit cunoscut doar ca om politic, ci, cel mai important, am primit și o recunoaștere profesională. Sunt numeroși juriști, fără îndoială, incomparabil mai bine pregătiți profesional decât mine. Dar între profesioniștii dreptului care fac și politică, sunt unul de părerea căruia se ține cont.

La o sedinta comuna

La o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului 

La Comisia Juridica

    La Comisia Juridică 

Coordonand votul grupului PSD

Coordonând votul grupului PSD din Senat

Este momentul să omagiez două mari personalități ale dreptului românesc, dispărute dintre noi, și care mi-au completat în mod semnificativ acțiunea publică, atât ca jurist, cât și ca om politic: Petre Ninosu și Antonie Iorgovan. Petre Ninosu a fost primul lider politic care m-a luat în serios ca jurist, încă de când eram doar student. M-a încurajat să-mi exprim păreri în public și mi-a „vândut” mai multe secrete profesionale, cerându-mi mereu să-l consider „un frate mai mare”. Profesorul Iorgovan mi-a șlefuit rigoarea documentării înaintea exprimării și mi-a perfecționat tehnica prin care profesia trebuie să domine politicul.

Celor doi deja menționați, vreau să le adaug o somitate a dreptului al cărei loc este, în modesta mea opinie, între membrii Academiei Române – profesorul Mihai Constantinescu. Consilier prezidențial pentru probleme constituționale în perioada cât am lucrat și eu la Cotroceni, profesorul Constantinescu este o enciclopedie. Discret, dar imbatabil în dispute profesionale, a fost cel mai important contributor al Constituției României, atât în 1991, cât și în 2003 și a marcat majoritatea normelor post-decembriste care au reglementat reașezarea sistemului politic românesc pe baze democratice. În cei trei ani cât am lucrat împreună la Cotroceni am avut enorm de învățat de la profesorul Constantinescu, ce continuă să rămână necunoscut opiniei publice, dar să fie respectat unanim de comunitatea juriștilor.

În anul 2003 m-am căsătorit cu Adriana, la Oficiul Stării Civile din sectorul 2. În anul 2005, am avut și cununia religioasă, la Biserica Mânăstirii Radu Vodă din București. Nașii noștri sunt Angela și Constantin Samson. Om de afaceri, Costel Samson s-a apucat mai nou de politică și anul acesta a devenit primarul orașului Azuga.

În anul 2004 s-a născut Maria, fetița noastră, un copil normal, ca toți copii, doar că este cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă din lume. Deocamdată, e „anul III la litere”, adică e elevă în clasa a III-a la Școala Centrală.

La cununie, alaturi de nasi

La cununie, alături de nași 

Tot la cununie, cu o parte din oaspeti                          Tot la cununie, cu o parte din numeroșii oaspeți dragi
Era în 2003, Ion Iliescu era Președintele României,
Adrian Năstase, Prim-ministru, iar Onțanu, primarul sectorului 2

la nunta

La nuntă 

Maria, in echipamentul Barcelonei

Maria, în echipamentul Barcelonei, la meciul Dinamo – FC Barcelona, pe Arena Națională

În această perioadă, la Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca am realizat o lucrare de doctorat în domeniul relațiilor internaționale. Conducător al lucrării mi-a fost Profesorul Vasile Vese, unul dintre cei mai respectați dascăli ai universității. Tema este una care m-a solicitat serios și pe care sper că am dus-o cu bine la capăt – „Proiecte de reformă a Națiunilor Unite”. Am beneficiat și de ajutorul și îndrumările a doi reputați profesori ai aceleiași universități, Vasile Boari și Vasile Pușcaș, ultimul, cunoscut și ca om politic, fiind și cel care a sugerat titlul lucrării. Am primit titlul de doctor în relații internaționale, cu propunere „magna cum laudae”, în anul 2009.

Între 2002 și 2006 am cunoscut și experiența pedagogiei. Am fost asistent și apoi lector universitar la Facultatea de Relații Internaționale și la Facultatea de drept din cadrul Universității „Spiru Haret” din București. Am fost titular al cursului „Organizații parlamentare internaționale” ce avea la bază o carte editată împreună cu profesorul Mihai Constantinescu și cu Marius Amzulescu, colegul și succesorul meu la Cotroceni.
Exact când am plecat la Parlamentul European și când aveam ocazia să completez teoriile predate cu exemple concrete din culisele funcționării unui asemenea for, cei din conducere au decis să desființeze materia ca nemaifiind necesară. Am auzit că ar fi reintrodus-o după un an, cu un alt titular. Nu știu alte detalii, dar nu cred că dorința mea de a organiza o vizită la Bruxelles sau la Strasbourg a unui grup de 20-30 de studenți să fi fost motivul unui asemenea tratament. Mai neplăcut a fost faptul că eram în foarte bune relații cu studenții și chiar îmi dusesem cartea de muncă la Universitate, ca normă de bază. Nu știu dacă am fost un dascăl bun, dar m-am străduit să fiu eficient și util studenților, încercând, în același timp să acumulez și pentru mine experiențe suplimentare. Poate că după finalizarea doctoratului am să reconsider unele dintre ofertele de a reveni în lumea dascălilor. Deocamdată îmi rămâne satisfacția de a mă reîntâlni cu foști studenți care îmi mulțumesc.

În anul 2008, am fost ales președinte al Federației Centrale a Caselor de Ajutor Reciproc din România – FEDCAR. Organizația noastră, reprezentând interesele a câteva zeci de mii de membri și gestionând active de ordinul milioanelor de euro este singura de acest tip afiliată internațional, la Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit – WOCCU.

În 2009, am fost, pentru șase luni, șeful Departamentului Schengen din Ministerul Administrației și Internelor. Experiența aceasta, scurtă ce-i drept, a fost extraordinară. Am renegociat contractul privind securizarea frontierei de stat încheiat cu EADS, cea mai mare corporație din Europa, am participat la reuniunile Consiliului European pentru Justiție și Afaceri Interne și mi-am pus semnătura pe gestiunea a sute de milioane de euro. Trăgând linie, a fost poate cea mai intensă activitate într-o funcție de demnitate publică. Cu toate acestea, nici aici nu am trecut neobservat și sunt ținut minte de lucrătorii din acest complex sistem. Mă mândresc și cu faptul că numele meu nu a fost niciodată implicat în vreun scandal public și nu am fost vizat de anchete penale de corupție ori de fraude.

După demisia de la Ministerul de Interne am revenit în avocatură, în 2010. Sunt avocat, asociat fondator al Societății de avocați „Șerban Nicolae și Asociații”. În același timp, tot din anul 2010 sunt și practician în insolvență, ca asociat unic al TEMPUS Grup IPURL.

Cam atât. E mult? E puțin? Cred că e atât cât trebuie. Îmi doresc să nu fiu judecat prin ochii altora. Restul e prezent și îl trăiesc ca oricare. Cu oameni și printre oameni. Nu sunt deloc greu de găsit.

Dar sfârșitul nu e aici. Pentru că nu pot să stau deoparte și refuz să accept că țara mea nu mai are nici o șansă. Că fiica mea și colegii ei de generație vor trebui să-și caute șansa printre străini. Că pentru mama mea și generația ei nu s-au terminat sacrificiile. Așa că am hotărât să mă implic din nou. E datoria mea.

Al dumneavoastră,
Șerban NICOLAE

 

 

 

 

NICOLAE A. Șerban

Născut: București, 5 aprilie 1968
Stare civilă: Căsătorit, un copil
Licențiat în Drept – Științe Juridice (1997)

Doctor în Relații Internaționale și Studii Europene (2009)

Activitate profesională

Septembrie 1997 – iun. 2001 – avocat, Baroul București
Iunie 2001 – iun. 2004 – consilier de stat pentru probleme juridice al Președintelui României
2002 – 2005 – Lector Universitar , Universitatea Spiru Haret Bucuresti
Iunie 2004 – dec. 2004 – ministru pentru Relația cu Parlamentul
Decembrie 2004 – dec. 2008 – senator
– Chestor al Senatului (dec. 2004 – sept. 2005)
– Membru – observator al Parlamentului European (sept. 2005 – apr. 2006)
– Vicelider al Grupului PSD (apr. 2006 – dec. 2008)
– Vicepreședinte al Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări (apr. 2006 – dec. 2008)
– Membru al Comisiei de Apărare Ordine Publică și Siguranță Națională (apr. 2006 – dec. 2008)
Decembrie 2008 – Aprilie 2009 – avocat, Baroul București
Aprilie 2009 – Octombrie 2009 – secretar de stat, Departamentul Schengen, Ministerul Administrației și Internelor
Octombrie 2009 – prezent – avocat, Baroul București, S.C.P. „Șerban Nicolae și Asociații”.

Publicații

Parlamente Europene, 2003
Instituții Parlamentare Internaționale, 2004

2 Comments:

  1. Ma bucur ca esti un tanar serios cxare a razbit in viata prin munca. Iti doresc sa ajungi prim-ministrul Romaniei dupa alegerile din 11 decembrie 2016! Sa-ti ajute Dumnezeu , cred ca esti bine pregatit si ai varsta care trebuie pentru asa o functie importanta, sa iubesti Romania si pe romani, sa fii drept si demn intotdeauna!

  2. Domnule Serban Nicolae,
    Am citit CV-ul dvs, si am inteles ca sunteti in luptator dedicat intereselor oamenilor, a celor multi, si tarii pe care o iubiti. Eu cred ca va pot ajuta.
    Vreti sa intrati in contact cu mine? Sigur nu veti regreta!
    Nu doresc nimic din partea dvs., a PSD-lui, caci la virsta de 80 de ani se cam realizeaza tot ce ai putut , tot ce ai vrut. Daca pot sa calatoresc in toata lumea si sa-mi schimb masina la fiecare 3 ani cred ca este destul sa va conving asupra faptului ca sunt dezinteresat de parta materiala si eventualele ” mariri”.
    Am dorinta ca inainte de a pleca pe alte plaiuri sa vad macar ca Romaia d.p.d.v. economic sa fie cel putin la nivelul anului 89 si Basescu cu toata camarilla lui sa fie intretinut de STAT si sa i-se confiste tot ce a furat ;i sa ne recuperam macar o parte din avutii care se scurg in afara, prin cozile de topor pe care le gazduim ca fiind prieteni romani?!
    Cu prietenie,
    Gh.Roibu 0761/694.559

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *