7 martie 2017

Start time 2017-03-07
Finished Time 2017-03-07
Content

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş începe prin a spune că „Europa cu mai multe viteze” nu e o temă de acum. Este o realitate şi oricine ar fi citit cu atenţie Tratatul de la Amsterdam, care a fost primul pas privind cooperarea în materie judiciară şi de combatere a criminalităţii, ulterior reluat în Tratatul de la Nisa, ar fi aflat că acolo s-a introdus deja procedura prin care nouă state pot adopta măsuri în avans faţă de celelalte atunci când consideră necesar. La ora actuală, nouă state ar însemna o treime din totalul membrilor. Deci acest lucru există deja.

Aș spune că, dacă am fi respectat cu stricteţe şi în interesul României Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, semnat în aprilie 2005 la Luxemburg, aşa cum a fost negociat la sfârşitul anului 2004, poate că România era într-o situaţie mai bună. Spre exemplu, n-am fi avut MCV. Pentru că am semnat un tratat între România, pe de o parte, şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, în timp ce MCV-ul a fost o invenţie Frattini – Macovei, semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană, care nu se pot ridica la nivelul statelor care au semnat Tratatul de aderare.

Dar aderarea României la zona euro este un obiectiv strategic, fără îndoială, nu este în niciun caz o obligaţie. România ar fi putut profita – iertaţi termenul, poate nepotrivit – de acest statut, aşa cum, atât cât a fost posibil, în interesul României, am folosit perioada de preaderare pregătindu-ne pentru 1 ianuarie 2007, atât cât s-a putut.

Faptul că noi ne-am repezit să ne comportăm ca şi cum am fi egalii Germaniei, ai Marii Britanii, ai altor state cu economie puternică şi stabilă n-a fost în interesul României. Faptul că vrem să tropăim alături de greii Uniunii Europene, ca şi cum am fi recuperat cele câteva zeci de ani care ne despart sau care ne-au despărţit de la momentul aderării în urmă cu fondarea Uniunii Europene, începând cu Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului, nu ne-a folosit în niciun fel. Faptul că ne impunem rigori pe care nu le putem respecta nu ne ajută.

Şi din acest punct de vedere Tratatul fiscal nu este neapărat o soluţie, chiar dacă el pare că disciplinează execuţia fiscal-bugetară într-o ţară ca România.

E adevărat, sunt convins că Suedia, Danemarca „suferă groaznic” de pe urma faptului că nu sunt membre ale zonei euro şi că economia lor ar avea de suferit, dar eu cred că România ar trebui, măcar acum, să propună un proiect european al României, în interesul României şi păstrând caracteristicile şi circumstanţele în care ne aflăm.

Faptul că încercăm întotdeauna să fim mai mult decât putem, lipindu-ne, de fapt, la un curent sau altul, nu ne ajută foarte tare. Că ni se propune să ne lipim la Grupul de la Visegrad, că ni se propune să ne lipim la alte state sau să urmăm totdeauna deciziile altora, nu ajută foarte mult.

Aş spune că există un curent de pesimism în Europa, suficient de puternic ca să ducă la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar acest curent se poate amplifica. România va trebui să facă faţă, dacă vreţi, parafrazând poetul din „Scrisoarea a III-a”: „De-o fi una, de-o fi alta… ce e scris şi pentru noi”…

Şi-atunci, dacă am reuşi să găsim măcar pe această chestiune o platformă comună, aşa cum a fost acţiunea de la Snagov din 1994 – 1995 în pregătirea aderării la Uniunea Europeană, aşa cum a fost în legătură cu aderarea la NATO, tot în 1994, când am semnat Acordul de aderare a României la Parteneriatul pentru Pace, fiind prima ţară din blocul răsăritean, din fostul Tratat de la Varşovia, care a făcut acest gest, am putea să găsim şi soluţii româneşti.

Noi nu am propus niciodată un proiect românesc, nici la criza din Grecia, nici la criza refugiaţilor, nici la Brexit şi, în general, la niciuna din marile probleme care au fost pe agenda sau pe ordinea de zi a Uniunii Europene. De aceea, suntem într-un moment în care, depăşind micile pasiuni specific româneşti, am putea să găsim un ideal comun al marii pasiuni româneşti, mai ales în perspectiva a două evenimente importante: împlinirea a 100 de ani de la reunificarea teritoriilor româneşti într-un singur stat şi preşedinţia României în cadrul Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.