GEORGE POMUȚ ȘI STATUL AMERICAN ALASKA

GEORGE POMUȚ ȘI STATUL AMERICAN ALASKA

Născut în 31 mai 1818 la Jula (Gyula), din părinți români ortodocși, și botezat ca ortodox, George Pomuț a fost avocat, militar și diplomat. Absolvent de studii juridice, emigrează în 1849 în Statele Unite ale Americii, devine colonist și fondează alături de alți coloniști localitatea Keokuk, în Iowa, lucrând ca avocat. Participă la Războiul Civil American, război pe care îl începe ca locotenent și îl termină ca general în armata nordistă, distins cu importante decorații și unanim apreciat pentru abilitățile militare, calmul, curajul și devotamentul de care a dat dovadă.
George Pomuț este numit consul al S.U.A. la Sankt Petersburg devenind artizanul negocierilor care s-au finalizat prin cumpărarea de către Statele Unite a teritoriului numit „Alaska” de la Rusia, cu 7,2 milioane dolari (echivalent a circa 135 milioane de dolari în zilele noastre). George Pomuț a rămas în Rusia țaristă până la sfârșitul vieții sale, în 12 octombrie 1882. Alaska devine, la scurt timp după cumpărare, noul „El Dorado”, fiind descoperite uriașe zăcăminte de aur. În a doua parte a secolului trecut, în Alaska se găsesc și importante zăcăminte de petrol. În 1959, Alaska devine al 49-lea stat component al SUA.
Ziua statului Alaska se celebrează la 18 octombrie, ziua în care a devenit teritoriu al Statelor Unite. Una dintre cele 50 de stele de pe drapelul național al Statelor Unite ale Americii i se datorează, în mare măsură, românului George Pomuț.
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi cadru apropiat

Leave a Reply

Your email address will not be published.