1 aprilie 2019 inițiativa privind depizitarea integrală a rezervei de aur în România

Stimați colegi,

Propunerea legislativă pe care o aveți în față se referă strict la ceea ce este cuprins în această propunere și la expunerea de motive. Am văzut în spațiul public o serie întreagă de observații, propuneri, argumente pro și contra care nu au legătură nici cu propunerea legislativă, nici cu expunerea de motive. Astfel, ceea ce se propune este o decizie pur politică, care privește rezerva de aur a României, adică aproximativ 10% – 9,7% – din rezerva internațională a BNR constituită în numele României, în sensul în care această rezervă de aur se păstrează pe teritoriul României. După cum observați, nu e vorba de niciun fel de sancțiune dată BNR, nu e vorba de nicio critică dată modului în care Banca Națională a României a administrat această rezervă și nu se pune în niciun fel problema modificării modului în care Banca Națională a României administrează rezerva internațională, nu doar aurul.

Așa cum am spus, doar 9,7%, aproximativ 4 miliarde de dolari, reprezintă această rezervă de aur în total, 40 de tone din cele 103,7 tone aflându-se deja pe teritoriul României, ca urmare a unei decizii administrative. Asta arată că n-a fost nevoie de niciun fel de consultare a unei alte entități, a unei alte instituții, ci a fost pur și simplu o decizie strategică.

România este astăzi într-o situație economică diferită față de cea din 1999, când s-a luat decizia ca rezerva de aur a României să se cifreze la această valoare. Ea este nemodificată din 1999 până în prezent, respectiv 103,7 tone, împărțită în trei locuri: două se află în străinătate, respectiv Banca Angliei, cea mai mare parte, în Elveția și, așa cum am spus, 40 de tone în Tezaurul Băncii Naționale a României.

Nu se pune problema, repet, să punem în discuție măcar modul în care Banca Națională a României a acționat în administrarea acestei rezerve. Nu se pune problema schimbării destinației acestei rezerve, iar faptul că se află pe teritoriul României sau în străinătate nu modifică absolut cu nimic statutul de rezervă internațională. De altfel, în toate documentele oficiale, atât ale Băncii Naționale a României, cât și în cele ale Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale, tuturor organismelor internaționale care se ocupă de așa ceva, rezerva de aur a României este cifrată la 103,7 tone, fără a se face distincție între cele 40 de tone aflate pe teritoriul țării și 63,7 tone aflate în afara teritoriului României. De altfel, nu se pune problema tranzacționării acestui aur nici măcar de către Banca Națională a României. În materie de rezerve internaționale, stocul de aur, mai degrabă o reminiscență a unor practici dintr-o perioadă în care aurul era considerat cel mai convertibil element pe piața interbancară, și mai ales pe piața internațională, este ultimul la care apelează Banca Națională în îndeplinirea scopului privind politica monetară și asigurarea stabilității fiscale. De aceea, eu cred că propunerea legislativă nu afectează în niciun fel Banca Națională, nu produce niciun fel de perturbări pe piața economică sau în viața economică internă și internațională și poate fi votată așa cum a fost modificată.

Am făcut o serie întreagă de corelări care decurg din avizul Consiliului Legislativ. Am păstrat, față de propunerea inițială, titulatura de „rezerve internaționale”. Pentru că s-a produs o eroare, în sensul în care constituirea rezervei de aur pe teritoriul României ar fi pus în discuție termenul de „internaționale” din sintagma „rezerve internaționale”, și am păstrat această sintagmă. Stocul de aur, indiferent de locul de deținere, face parte din rezervele internaționale ale României constituite și administrate de BNR.

Fac o precizare de ordin tehnic. Am văzut foarte multe discuții legate de faptul că, potrivit Tratatului de funcționare a Uniunii Europene, potrivit directivelor europene, o asemenea propunere ar fi trebuit să fie notificată la Banca Centrală Europeană și ar fi trebuit să așteptăm un aviz de la Banca Centrală Europeană. Dincolo de faptul că în materie de suveranitate și exercitarea acesteia de către Parlament în numele poporului român nu se poate admite vreodată ca legiuitorul român să fie condiționat de avizele date de orice altă entitate din afara Parlamentului, indiferent că e din țară sau din străinătate, nu e vorba de statutul Băncii Naționale a României. Statutul Băncii Naționale a României rămâne nemodificat. Statutul nu înțelegând legea privind statutul, ci statutul său ca instituție în arhitectura instituțională a României, în sensul de raportare la puterile statului, la celelalte instituții publice, la rol, atribuții, competențe, mod de organizare și funcționare.

Rezerva de aur a României se justifică să fie pe teritoriul României și din considerente morale. Cu toții ne amintim ce s-a întâmplat cu rezerva de aur a României, dusă pentru mai multă siguranță în străinătate. Dar, dincolo de chestiunea unei conjuncturi nefavorabile, România este și țară producătoare de aur. Sau ar trebui să fie țară producătoare de aur. Ar putea România, prin Banca Națională a României, să fie, la rândul său, depozitarul de încredere al stocului de aur deținut de alte bănci centrale. La urma urmei, suntem stat membru al Alianței Nord-Atlantice, suntem membru al Uniunii Europene, suntem cât se poate de stabili, desigur, ca stat, în așa fel încât să fim noi statul care reprezintă garanții de securitate în privința aceasta.

Vă rog să fiți de acord că nu există niciun fel de impediment, nici de ordin legislativ, nici de ordin moral, pentru a susține propunerea legislativă, așa cum a fost ea amendată la comisia de fond.

Aceste tentative de șicane mă îndreptățesc să cred că propunerea este mai mult decât sustenabilă. Pentru că, dacă ar fi fost argumente pe fond, dacă ar fi fost argumente consistente, nu era nevoie de micile scamatorii lipsite de substanță.

Vreau să fac o precizare: nu vorbim de 100 de sticle cu vin primite de la Voronin, vorbim de rezerva de aur a României. Și lucrurile le-am tratat cu maximă seriozitate. Am înțeles că ar trebui să stăm cu aurul la Londra ca să arătăm că avem bonitate, că avem credibilitate.

Dacă îmi găsiți un document din care rezultă că în anul 2008, în anul 2009, în anul 2010 – mai ales în anul 2010, când s-au tăiat salarii, când s-au închis spitale, când s-au tăiat forme de ajutor social și alte asemenea – s-a folosit aurul de la Londra, 63,7 tone, nu 103,7 tone, pentru garanții. Dacă vreodată ratingul de țară al României a fost influențat de această cantitate nemodificată din 1999 până astăzi. Ratingul de țară al României s-a îmbunătățit, an de an. E adevărat, în perioadele guvernării PSD. Dar asta nu ca urmare a modificării rezervei de aur aflate în străinătate, pentru că cele 63,7 tone aflate în străinătate nu sunt luate în considerare. Ele nu sunt executate în cazul în care România ar fi în situația, improbabilă – și de nedorit, în orice caz –, de a nu-și putea plăti datoria externă sau o parte din această datorie.

Mai mult decât atât, România a împrumutat, în anul 2009, 20 de miliarde de euro, a constituit un fond de 5 miliarde de euro la BNR pentru ca băncile care operau pe teritoriul României, prin subsidiare, să nu-și retragă lichiditățile ca urmare a problemelor aflate la băncile-mamă, niciodată aurul deținut la Londra sau în Elveția neintrând în asemenea calcule.

Am mai auzit că repatrierea aurului ar dăuna credibilității sau că România nu ar mai fi la fel de credibilă pe piețele internaționale dacă s-ar repatria integral aurul. Revin și arăt: 40 de tone din această rezervă de aur a României se află deja pe teritoriul României. În toate documentele oficiale, și am spus lucrul ăsta, rezerva de aur a României este de 103,7 tone. Nu se face nicio secundă distincție între tonele de aur deținute în Tezaurul BNR pe teritoriul României și cele deținute în străinătate. Dacă ar fi fost așa, logica elementară ne spunea că trebuie să ducem și celelalte 40 de tone în străinătate, ca să crească ratingul de țară, să crească bonitatea și, în general, credibilitatea României în accesarea unor împrumuturi financiare externe. Pentru că asta ar fi însemnat o sporire a garanțiilor de bonitate.

Dar, în același timp, aș vrea să vă spun că avem modele de țări, nu una și nu care să fi modificat valoarea aurului deținut, cum ar fi Olanda, care a repatriat la sfârșitul anului trecut 122 de tone pe teritoriul național. Asta arată că 122 de tone, mai mult decât are România în total, pentru o țară din zona euro nu este o problemă. De asemenea, Austria, tot din zona euro, a luat decizia să repatrieze, până la sfârșitul anului viitor, 140 de tone, ceea ce arată că această situație nu este una care să genereze scăderea credibilității țării, scăderea bonității sau orice altă afectare a situației țării respective. E adevărat, e adevărat, repet, că nu putem folosi stocul de 100 de kile de vin primite de la Voronin în contul tezaurului aflat la Moscova. Unii, care se pricep la sticle de vin, s-au bazat pe asta.

Aș vrea să vă spun, în încheiere, că nu se modifică nimic din ceea ce privește statutul BNR. Și dacă era așa… aș fi identificat cu precizie ce anume din statutul BNR este afectat. Am spus că rezerva de aur trebuie să fie pe teritoriul României. Și fac o precizare, că am auzit… imediat… (Microfon întrerupt.) … că rezerva de aur are același regim cu rezerva în valută. Trebuie să fie cineva inept să susțină că la fel de repede dai bani cum vinzi aurul. Bineînțeles că aurul trebuie auditat, trebuie verificat: și calitate, și puritate, și greutate. Or, nu se pune problema de a afecta aurul României odată adus în țară. Devizele convertibile, drepturile speciale de tragere, celelalte titluri de valoare care se tranzacționează pe piețele internaționale și care într-adevăr fac parte din operațiunile curente ale BNR de susținere a politicii monetare, da, ele se păstrează în străinătate nu pentru că ar trebui auditate fizic.

Mulțumesc.